Faceți Trei Plicuri ✉

Comentariile și dezbaterile care s-au făcut și se mai fac asupra situației economice din țara noastră, sunt așa de contradictorii, mai ales în modul de materializare a măsurilor ce se impun, încât a te așeza de o parte sau alta a baricadei, este o acțiune atât de curaj, dar mai ales de atitudine, în sensul de a educa mai repede sau mai încet viitorul noilor organe.
Ce este sigur la toți și se așterne în loc de concluzie în finalul fiecăruia comentariu, constă în faptul că a sosit momentul să se facă ceva, întrucât nu se mai poate merge așa mai departe.
Recunosc că nu am vervă reportericească a unor oameni de meserie în ziaristică și nu știu cum trebuie să răstălmăcesc cifrele statistice crude; condeiul meu modest îl folosesc doar pentru câteva considerații.
Situația economiei noastre naționale îmi aduce aminte de o scurtă întâmplare de pe front, povestită de unul din veteranii ultimului război mondial: ’’… o unitate militară era încercuită de inamic și păstrarea ei ar fi însemnat decimarea unității; singura soluție de a scăpa ’’onorabil’’ era forțarea unui râu. Cum? Mijloace nu erau pentru toți, timpul era nefavorabil. S-a tot sfătuit comandantul cu Statul Major, dar părerile erau pro și contra. Timpul lucra în favoarea inamicului. Unul din ofițerii mai temător întreabă pe comandant: Și câți vor muri? Cum va fi? Dar comandantul răspunse sec: Ne numărăm dincolo când vom serba victoria’’.
Stai și te gândești, apropo de aceasta, dacă nu cumva se dorește neapărat să vedem câți vom ajunge dincolo, în loc sa se găsească soluții pentru cât mai puține pierderi.
Momentul adevărului trebuie trecut cu demnitate, dar gândit și responsabil și, mai ales, cu participarea tuturor, indiferent de culoarea costumului ce îl poartă, deoarece atunci când ne arde casa culoarea costumului ce îl poartă, pentru ca atunci când ne arde casa nu întrebăm a cui e găleata ca să stingem focul.
Privatizarea a devenit cu siguranță cel mai pronunțat și vehiculat cuvânt, și aceasta nu întâmplător, pentru că economia de piață nu se poate concepe în alt mod și că, zi de zi, oamenii își dau seama că acest drum este fără întoarcere, că numai ce este al fiecăruia dintre noi, este gospodărit și dezvoltat cum se cuvine, iar în domeniul comercial și sfera serviciilor este singura șansă a respectului pentru cumpărător.
Toate acestea se vor face numai cu oameni, oameni care să cunoască bine contextul social, oameni bine intenționați să treacă de la interpretarea zvonurilor la aplicarea legilor, oameni care să-și suflece mânecile și să se apuce serios de treabă dar, în special, conducătorii, lideri de opinie și de acțiune la propriu, nu numai la plăcinte înainte și atât.
Nu mai este nici o noutate dacă adaug un argument într-o frază că traversăm o criză de autoritate la toate nivelurile, cu rol hotărâtor în tot ceea ce facem.
Conducătorii care nu au deranjat pe nimeni și care au fost ”aleși’’ numai pentru ’’bunătatea’’ lor, conducătorii care și-au căpătat popularitate din proverbul’’o mână spală pe alta și amândouă fața’’ lăsând pe fiecare să fure și să meargă unde dorește în timpul programului sau la Istanbul în timpul concediului medical, conducătorii care colportează zvonuri pentru a destabiliza situația după care rezolvându-se de la sine, să se transforme în profeții, conducători ’’lipitori’’ care în apa tulbure a vremurilor își aleg ‚’’victimele’’ și apoi își fac siesta, conducători care fac din rezolvarea unui lucru foarte mic un motiv de a-și așeza aureola pentru ca tu să-ți arăți neapărat recunoștința, oameni cu mai multe fețe și ‘’orientați politic’’, tipi în spatele cărora subalternii devin adevărații diriguitori, sigur trebuie debarcați și lăsați în Cimitirul elefanților.
Circula în anii trecuți o istorioară care se potrivește ca mănușă pe atitudinea unor manageri de azi:’’Era înlocuit directorul unei întreprinderi cu un altul de încredere. La semnarea procesului-verbal, vechiul director îi spune celui nou: 🙂
– O să-ți las și trei plicuri sigilate pe care le deschizi numai în situații extreme și, atenție, numai în ordinea lor: ’1, 2, 3’. ‚’’După plecarea directorului anterior, cel nou‚ s-a apucat foarte serios de treabă, dar necunoscând problemele, după câteva luni s-a împotmolit rău de tot’’. Atunci s-a gândit să deschidă primul plic și a citit zâmbind satisfăcut: ’’De data asta, dă vina pe mine!’’. Bineînțeles că a urmat o perioadă de batjocoră la adresa petrecutului director care, oricum, i-a mai atenuat necazurile. Treaba mergea în continuare prost și atunci s-a gândit să deschidă plin de speranță, al doilea plic. Deschizându-l cu solemnitate, a citit: ’’De data asta dă vina pe legi și superiori !’’. A urmat o perioadă în care‚ argumentele obiective’au înlăturat, pentru puțin timp, starea de încordare.
Vremea curgea; necunoașterea, lipsa de viziune, preocupările minore și personale agravau situația care se contura ca o mare explozie. Începuse să se gândească la cel de-al treilea plic ca la o minune. Într-o dimineață, când nici el nu părea ca ar mai suporta situația în fapt, deschise cel de-al treilea plic și citi: ’’Gata ! Fă și tu trei plicuri și apoi, valea !’’.
Dacă toate lepruștile 🙂 care s-au trezit în câte un post călduț și pufos din cauza incompetenței și a unei bunătăți impuse de a se ajunge, să-și dea demisia până nu își intră Parchetul în mână.
Dar eu mi-am făcut datoria întru tragerea semnalului de alarma. Cu asta. Dacă mă ascultați, voi avea un drum scurt spre Rai și pavat cu briliante.
Țineți-vă de concluzia mea ! Ar trebui ca toți să ajungem, dincolo și nu oricum…