Si daca ar fi sa pleci din lumea asta receSi singur m-ai lasa sa fiu al nimanui
Cu scule de zidar si cu dorinte zece
Te-as construi din nou in mintea mea hai hui
As face o statuie cu chipul tau de zana
Si zilnic as veni sa te sarut plangand
Iar lacrimile mele le sterg cu a ta mana
Chiar daca esti de piatra, vie vei fi in gand
Si zilnic as veni sa te sarut plangand
Iar lacrimile mele le sterg cu a ta mana
Chiar daca esti de piatra, vie vei fi in gand
Cu fortele iubirii te-as strange in brate tare
Si pana dimineata sa-mi fii tu soata mie
Caci ziua care vine, si noaptea urmatoare
Sa te transform din piatra, intr-o fiinta vie
Si pana dimineata sa-mi fii tu soata mie
Caci ziua care vine, si noaptea urmatoare
Sa te transform din piatra, intr-o fiinta vie
Un Manole bun si frumos, ca si versurile tale 🙂
Multumesc frumos 😉
Exact la mesterul Manole m-am gandit si eu cititnd versurile. Sensibile si maiestre ca o opera de arta, au in comun cu Manastirea Argesului verbul “a dainui”.
Ideea in sine a fost “furata” de la renumitul mester Manole 🙂
Multumesc frumos pentru comentariu 😉
De fiecare dată când citesc aceste versuri îmi dau lacrimile.
Versuri scrise în zile numai de mine știute!
Superbe! ❤️?
Draga mea,amintirile au nostaligiile lor. Imi amintesc cu placere fiecare clipa cand ma plimbam prin casa incercand sa gasesc un subiect care chiar sa ma reprezinte prin ceea ce scriu. Subiectul meu erai tu 😛