Dragoste Și Respect ⁉

Puține sunt lucrurile sau evenimentele de la care s-au prin care putem obține sentimentul de împlinire. Dragostea este una dintre aceste puține comori prin care omului îi este dată singura posibilitate de a accede la o umbră de eternitate în domeniul indefinit al timpului. Este marele eveniment care ne poartă în Olimp, în Eden, pe culmi pe care nu am visat niciodată că vom ajunge. Acel fenomen care singur marchează subtila frontieră dintre sentimentul sacrului și al esteticului, unicul care deschide omului infinite posibilități. Însă pasiunea caracteristică dragostei ne poate proiecta de pe cele mai înalte culmi în cele mai adânci abisuri. De aceea, departe de a cenzura pasiunea, aceasta trebuie contrabalansată de ceea ce îndeobște numim respect. Respectul impune luarea de distanță față de celălalt, dar și față de noi înșine, aducând un spor de luciditate în orice acțiune ne-am lansa. Nu ne putem mira niciodată de ajuns că numeroase mari iubiri eșuează în mod nefericit de vreme ce la fel de marea pasiune care le-a înrăurit odată se stinge. E în natura pasiunii să treacă. Însă dragostea poate rezista. Iar acest lucru nu se poate realiza decât prin concursul respectului. Respectul evocă momentele începutului, ale flăcărilor, și totodată construiește o punte către un viitor durabil.

Author: Admin

4 thoughts on “Dragoste Și Respect ⁉

Sunt zeci, sute, mii de motive ca să zâmbești, iar tu rămâi cel mai bun dintre ele! Cu respect Ileana