Tu, zana mea!

Am asteptat in viata mea
Cu calm si indarjire
Sa-mi vina randul acela greu
Sa gust din fericire
Trecut-au zile,luni si ani
De chin si suferinta
Sageti primite in destin
Durere, umilinta…
Pana-n intro-o zi cand Dumnezeu
Cuprins de a mea mila
Trimite o zana pe pamant
Cu dragoste divina
-Tu zana mea cu ochii de rubin
Si mesagerul dragostei eterne
La tine in graba acuma am sa vin
Pe drumul unde fericirea cerne
Sa-mi stangi in brate trupul napadit
Satul de dor si atata suferinta
Sa-mi dai sarutul tau la infinit
Sa-mi porti iubirea ca pe o credinta
Autor: Petrica

15 thoughts on “Tu, zana mea!

  1. Din ciclul unde dai și crapă: m-am oprit siderată pe la mijlocul poeziei la rima rubin-vin. Errr… știi că rubinul e roșu. Propun ochii de mălin… adică bobițe mici negre. Imi plac ochii negri. 🙂 Altfel poezia ta e sensibilă, plină de sentiment, chiar și cârcotașei de mine i-a plăcut.

          1. Tu chiar trebuie sa ma crezi pentru ca toate poeziile care le-am scris sau referit la iubirea mea pentru tine. Daca nu recunosti o sa-ti creasca ditamai nasul. 😛

      1. Mulțumesc frumos, dacă aș fi tratată că o zână, măcar o secundă m-aș , aș zice că e raiul pe pământ, din păcate zânele sunt doar în povești și poezii 😋

Sunt zeci, sute, mii de motive ca să zâmbești, iar tu rămâi cel mai bun dintre ele! Cu respect Ileana