Tristețea…

Tristețea mea nu-i una pământeană…
E o tristețe născută din zenit
Atinsă de îngeri, sărutată de steaua polară
Și apoi împărțită între cer și pământ.
Pe curcubeu, cântec de ciocârlie și zâmbet de copil ,
Tristețea mea își caută sămânța
Și încolțind ,să crească copac al nemuririi
Peste țărână și abis pod de bucurie.
Tristețea mea nu-i una pământeană
Nici eu nu știu de unde am înflorit
Și poate de aceea, uneori mă simt musafir pe Pământ.

Author: Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.