Autor: Tatiana Zina

Covid, corona?…

Fraților m-am săturat de atâta publicitate, atâta nedreptate și atâtea măgării! Da, fie românia, fie spania, e tot una. Cică în spania e mai bine cu doctori,,, aiurea, e hoție peste tot, doar că sunt mai cu băgare de seamă, nu așa tâmbă ca…
Mă tot uit după imagini cu acest covid, am găsit una parcă e prăjitură…
Ia vaccinul nu lua vaccinul, ce asta fraților? Pe cine să mai crezi? Pe timpul lui ceașcă era de o mie de ori mai bine, am trăit acele vremuri în sărăcie dar fără pandemie, fără oameni duși la psihiatrie pe bandă rulantă.
No, io cred că ăștia vor să mai murim câțiva că suntem prea mulți. M-am hotărât, nu mă mai uit la nici o știre politică sau de pandemie, dar ce mă fac cu acea publicitate? Of, o să trec pe scris acum cât sunt în baja, o să citesc cărți, o să gătesc, o să ies la plimbare și o să ascult muzică săltăreață! Da, io sunt cu muzica săltăreață, în special când sunt nervoasă,,, dar mai știu pe cineva care face asta, hii!
Io vă las cu gânduri bune, sănătate și o noapte cu pace! Vă pup pe suflet cum spune al de la tv! Cu drag, Ina!

Fata și siliconul… ?

La sex gândești când tu privești

o fată prea siliconată

dar nici nu știi, nici nu gândesti

cam câte boli stă-n ea deodată

și o inviți la o cafea

și la plimbare pe șosea

și ea la urmă fericită

ti-a dat cam tot ce-avea în ea…!

Aparentele înșeală!?

Bine v-am găsit! Zina-Ina ??

O mică descriere despre mine, asta așa… ca să știți și voi… O să vă povestesc câte ceva despre mine. Ce cred, ce simt și ceea ce sunt.
Mă numesc Zina, părinți mă alinta Ina, era mai ușor pentru ei și fratele meu. Nu sunt nici tânără, nici bătrână, ceva trecut de 50… Școală multă…nu am, ceva mai sărit de 7 clase și ceva peste timp… Mi-a luat ceva timp până ce am acceptat invitația Elenei. Nu de rușine, doar că în ultimul timp m-am închis în mine, de azi deschid ușa. Puține persoane mă cunosc cu adevărat, de ce? Nu prea am încredere în oameni, nu sunt nici o fire simplă și nici ușor de înțeles, ce să fac?! Așa m-a făcut mama! În plus, sunt o fire complicată, contradictorie, dar…, apreciez oamenii care mă înțeleg, sau încearcă să mă înțeleagă și nu se grăbesc să mă judece. Am zile în care doresc să stau cât mai mult în pat, îmi aduce o mare satisfacție, dar și zile când mă pun în mișcare și la sfârșit de zi când trag linie, mă uimesc singură de câte am reușit să fac. Uneori sunt momente când devin egoistă, mă gândesc doar la mine, dar…acest lucru m-a scutit de câteva suferințe la momentul potrivit, dar…poate că m-a și dezavantajat în timp. Un singur lucru mă înspăimântă foarte tare, ideea de a fi neputincioasă, o situație, un moment în care nu aș putea face nimic pentru a-l schimba. Deseori realitatea te ajunge din urmă și îți arată cât de mic ești, deoarece de multe ori nu este vorba de voință. Uneori, oricât de mult ai vrea să fie altfel, nu îți stă în putință să poți schimba acel ceva.
Și cred și nu cred în doi, cred și în prieteni, într-adevăr foarte puțini, deși până și prietenia a devenit un lucru relativ, nu-ți ajunge o viață pentru a cunoaște un om cu adevărat. Apreciez oamenii frumoși la suflet. Oamenii dacă vor, pot fi buni! Am întâlnit și astfel de oameni care dăruiesc pur și simplu, fără să aștepte ceva în schimb. Sunt ființa care iubește fără să fie geloasă, pentru unii oameni asta e un paradox, pentru că în mod greșit, în prezent, iubirea e asociată cu gelozia și invers. Fals, fals. Am avut o experiență destul de ciudată, dar extrem de educativă, alături de un om extrem de gelos care m-a făcut să văd lucrurile diferit, să vreau să nu intru și eu în categoria femeilor care controlează obsesiv telefoanele, buzunarele și căsuțele de email ale partenerilor lor așteptând să găsească ceva. Îmi place să cred că am ajuns în punctul în care îmi pot da seama că ceva nu este în regulă din atitudinea omului de lângă mine. Mi se pare mai simplu și mai puțin extenuant. Prima variantă e o pierdere inutilă de timp și de energie. Iubesc viața, fac ceea ce îmi place, dansez, citesc, ascult muzică, toate genurile ce îmi sună bine la ureche, ador romantismul, dar nu dus la extrem. Ador îmbrățișările și sărutul pe frunte! În schimb, nu suport oamenii aroganți, cei ce se cred superiori, deși intelectual sau spiritual, nu sunt. Nu suport agresivitatea, nu suport să fiu tratată ca pe un obiect, urăsc să mi se impună lucruri neadevărate. Cel mai important în viață, este să fiu împăcată eu cu mine, să fiu conștientă de lipsuri și să încerc să le acopăr, indiferent de situație. Dumnezeu ne scoate în cale oameni care să ne ghideze în momente cheie din viața noastră, iar de multe ori, târziu, ne dăm seama care a fost scopul acelui om în momentul respectiv. Totuși, iubirea ne face puternici și… vulnerabili.
Mulțumiri Elenei pentru că mi-a da ocazia, curajul și îmi este alături așa cum sunt eu, cu bune, cu rele…
Până mai ieri, nu am avut telefon performant, nici internet, acum stau împreună cu ea atât cât va mai sta ea aici, apoi o să comunicăm de la distanță, pentru că eu mai am de muncă.