Categorie: De Vorbă Cu Mine Însumi ?

De Ce? De Ce ?De Ce? ?

Fără un motiv anume, mi-a venit un gând cu vorbe. Am vorbit singură, apoi am așternut aici, să vedem ce iese.
De ce atunci când ne naștem se face atâta tam tam? Când te naști, nu știi nimic, când mori nu știi nimic, atunci de ce și pentru ce? Înțeleg botezul, înțeleg înmormântarea, însă nu înțeleg tam tamul. Stai să vă spui: – Lume multă, muzică, băutură, dansuri, fală cât mai fastuoasă, asta la botez: de ce? Când mori, se iau la întrecere care are sicriu mai scump, am văzut în cimitire locuri mai ceva decât o casă, iar când citesc biblia, istoria, sau vizionez filme documentare, nu este pomenit despre toate astea, Iisus este vai de el, totul este atât de sărac și atât de plăcut, cred că aceea este adevărata fericire pe pământ, atunci când ești sărac, când muncești cinstit, când ajuți pe cei nevoiași, când mulțumești lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ți se dă zi de zi. Bogați plâng? da, plâng mai mult decât cei săraci, sunt mai nefericiți decât cei săraci. Bogatul cel trufaș nu poate fi fericit, însă un sărac poate fi fericit în fiece secundă, pentru că el știe să se bucure de lucrurile mărunte, are timp să mulțumească lui Dumnezeu, știe să se comporte în societate și cu cel bogat, știe să facă de toate.

Femeia Și Farmecul Ei ❣️

Un mic cadou pentru noi, doar vine luna noastră… ?

Femeia, este o ființă umană… este perechea de suflet fără de care un bărbat nu poate iubi și trăi. Femeia este emotivă, femeia e precum oceanul… atunci când se simte iubită, încrederea în ea crește, iar când se vede doborâtă, cade și suferă în umbră. Femeia e floarea bărbatului.
Muzica, vinul, plăcerea unirii într-o singură ființă cu cel de lângă ea. Toate femeile au șarm și bărbați au… depinde cum îl folosesc și dacă îl folosesc. Posibil să nu fie nevoie… ?

Una Din Întrebările În Privat ✍️

Mă întrebați toți în privat pe facebook, de ce nu comentez la ce se întâmplă acum. Aș vrea să spun ceva despre ce se întâmplă acum în România văzută așa cum văd eu.
Știu cu certitudine un lucru:
Aș vrea ca în țara mea să fie BINE.
Aș vrea ca țara mea să fie DEMNĂ.
Aș vrea ca în țara mea oamenii să nu se urască între ei ci să se respecte.
Aș vrea să mă duc oriunde în lumea asta și să spun cu mândrie: sunt român!
Aș vrea să înțeleg de ce cei ce ar trebui să înalțe țara asta o duc la fund.
Aș vrea să cred din nou în cartea de istorie în care românii erau prezentați ca o națiune de oameni viteji și demni.
Aș vrea să am încredere în oamenii politici, în medicul care trebuie să vindece, în profesorul pe mâna căruia îmi las nepotul, în brutarul care face pâinea și în cel cu care îmi împart serviciul.
Aș vrea să privesc cu optimism spre viitor și să nu mă tem pentru ziua de mâine care nu știu ce îmi va aduce mie sau copiilor mei, nepotului meu…
E mult ce vreau? Are legătură cu partidul cu care am votat? Are legătură cu orientarea politică? Nu știu … știu doar cum ar trebui să fie. Dreptate. Și corectitudine. Și demnitate. Și responsabilitate. Și credință. Dacă aceste lucruri țin numai de un partid politic judecați dvs. Dar eu cred că țin de calitatea umană și dragostea pentru pământul ăsta frământat pe care călcăm … Atât și nimic mai mult.

Vă mulțumesc!

Valentine’s Day Sau Marketingul Emoției ?

Ați auzit vreodată de ziua temperamentului? De ziua percepției? Dar de ziua memoriei? My best guess este că nu. În acest caz, cum își câștiga legitimitatea o zi precum cea a îndrăgostiților? Sau, dimpotrivă, ar trebui să încadrăm minunatul Valentine’s day de import în categoria unor zile precum ziua mamei, ziua copilului, ziua mersului pe bicicletă sau a bolnavilor de cancer? Ce este atât de universal în ideea de a fi îndrăgostit încât aceasta să fie transformată în sărbătoare?
Într-adevăr, nu se poate contesta universalitatea dragostei, însă este acesta un motiv suficient pentru a dedica emoției respective o zi? Și încă una internațională?
În ideea de zi internațională a ceva se ascunde atât o dorință de a celebra cu sinceritate acel ceva anume, dar și consecința acestei dorințe: inevitabila nivelare a semnificației autentice a emoției prin transformarea acesteia în produs comercial. Iar produsele comerciale sunt menite a semnifica prin “procură” tot ceea ce noi, prin propria noastră prezență, ar trebui să comunicăm persoanei iubite. Potrivit acestui raționament, o inimă “I love you” cumpărată de la hypermarket, posibil la reducere, ar trebui să compenseze intervale îndelungate de absență, multiplele insatisfacții cu care l-am alimentat pe partener de-a lungul anului. Pe scurt, este vorba de un alibi, de o formalitate. Ce învățăm de aici? Simbolurile dragostei se cumpără, se vând, și încap foarte bine în același cărucior de cumpărături alături de lapte și de detergentul de vase. Totul se brand-uiește, totul este bun de consum. Nimeni nu vrea să împuțineze că esența ceea ce omul trăiește în emoție sau în sentiment. Ceea ce am vrut să subliniez este stupiditatea faptului de a transforma emoția ca atare într-un pretext de a vinde și de a cumpăra produse brand-uite sub numele dragostei.
Cât despre sfatul sau indicația de a “iubi în stilul dulce românesc”… habar nu am ce este aia, dar suna cel puțin amuzant. Nu am auzit vreodată ca românul să se remarce printr-un stil dulce al iubitului. Iartă-mi cinismul, însă brandul de țară al României este mâncatul de sarmale. Iar ziua îndrăgosților, fie și ca Dragobete, a devenit mai vizibilă numai pe fondul importului masiv de Valentine’s day.