Categorie: Poezii Personale

Când… ✍️

Când simt dorul că mă apasă și am inima pustie
Mă strecor prin ceața deasă și mă pierd în poezie!
Când mă apasă întristarea și-s lipsit de energie
Sfidez valul, străbat marea și mă scald în poezie!
Când sunt copleșit de gânduri și plutesc în letargie
Mi-așez sufletu-ntre rânduri și apoi zbor în poezie!
Când mă apucă nebunia și-s cuprins de fantezie
Țin în lanțuri veșnicia, levitând în poezie!
Când îmi tremură ființa și fac crize de furie
Nu-mi abandonez credința și mă rog în poezie!
Când sunt stăpânit de frică și nu vreau ca să se știe
Merg pe a timpului aripă și mă ascund în poezie!

Pe Al Timpului Val 🕊

Călătoresc…pe-aleea timpului eu pribegesc,
De mână țin și strâng la piept…nălucă
Vorbesc cu tine,…îți spun în șoaptă “te iubesc”
Aș vrea să strig, dar gura-mi este mută.

Prin părul mătăsos, mâna mi-o preumblu,
Și-ți mângâi chipul…chipul ce ador
Ochii diamantici…sărut plin de amor,
Spunându-ți simplu, “te iubesc”

Te strâng la piept și-aș vrea să simt,
Cum inima îți bate vorbindu-mi de iubire.
Cu tine-n brațe…neant de fericire,
Plutesc pe valuri…căci iubesc.

Se-apleacă salcia pletoasă, cu ramu-i fin,
Te înconjoară…te cuprinde…parfumu-i te îmbată
Și florile de pe alee…în juru-ți vin
Vorbindu-ți toate…de a mea iubire.

Și vrabia…privind la chipul tău sporovăiește-ntr-una,
Se uită drag la soțul său…iubirea este mare,
O mierlă…înalță-nspre-nalturi cântec de iubire
Așterne cu-al său vers iubirea-mi pentru tine.

“Hei treci sau ce faci?” un strigăt mă trezește,
Apoi …pierdut în amintiri…grăbit…pornesc
Călător pe-al timpului val mă pribegesc,
Dar fericit sunt că iubesc… chiar de ești doar himeră .

Un Semn… ✍️

Mă uit și-aud chemarea,
Străbate fulger zarea,
Vine iubirea-n șoapte,
Și vis alină-n noapte.
În spațiu acesta strâmt.
Un fulger ne-ntrerupt,
Venit este din stele,
Cu dor adus din ele.
Și loc ar vrea să-i fac,
Dacă mi-o fi pe plac,
Spre inima coboară,
Venind de sus pe scară.
Cu dor din zorii albaștri,
Căci e venit din aștri,
La mine, a poposit,
Și-i foarte obosit.
Trimis din cer fusese,
Gazdă să-i fiu, alese,
Și este semnul meu,
De sus venit cu greu.
Din semn divin să i-au,
Cu vin apoi să-l beau,
Dorul, să-l primenească,
Iubirea-mi ocrotească.

De Când Mă Știu Nu Am Fost Lașă ✍️

Cine sunt eu?… Și așa am ajuns să îmi fac o auto caracterizare ce doresc să știe cei care mă cunosc. De când mă știu nu am fost o lașă… nu am putut să îmi fac o viață frumoasă pentru că de fiecare dată când mă gândeam la așa ceva simțeam că ar fi ca și cum m-aș vinde… aș vinde o bucățică din mine și nu aș face așa ceva niciodată. Am avut ocazii multe să îmi pot face viața mult mai ușoară însă inima mea nici nu a vrut să audă. Am considerat că eu merit mai mult și acel merit trebuie să fie doar al meu în totalitate. Nu îmi plac oameni fățarnici și mincinoși, iar dacă a fost necesar sau fără voia mea am trecut prin astfel de situații… am știut să fac față și să merg înainte. Acum sunt puțin la un pas de clacare, însă vreau să mă trezesc și să lupt așa cum am luptat de la naștere. Încă nu am soluții, însă nu va fi așa la infinit… trebuie să găsesc eu o cale de mijloc și să revin așa cum am fost la început. Pentru asta trebuie să caut altfel și așa voi face. Îmi cer scuze celor ce mă citesc pentru greșelile gramaticale… și nu numai;- Nu am multă carte, însă am avut curaj a scrie și a dori să cunosc oameni deosebiți ca Voi toți de aici!