Etichetă: cer

Ca Un Fum De Țigară, Sufletul ✍️

Ca un fum de ţigară, sufletul
Am să-ţi spun bună seara şi-am să plec undeva unde nu e nimic, numai scrum, numai zaţ. Am să-ţi spun uşurat, am să-ţi spun cu nesaţ, ce departe vă simt eu de inima mea.
Uşa-n loc va-ngheţa şi nimic nu va fi. Ca un fum de ţigară voi trece în sus unde stelele sunt, unde oamenii nu-s. Am să-ţi spun bună seara, deşi va fi zi.
“Nu serviţi o cafea, nu doriţi un fistic?” Nu doresc decât drumul spre cer, fără voi și să nu mă mai trageţi nicicând înapoi. Bună seara pe veci, cred c-aşa am să zic.
Bună seara din nou, bună seara adânc! Doamne dragi, domni stimaţi, eu am treabă, eu plec! Şi pe urmă aici e un fum de mă-nec.
Nu-nţeleg de ce parcă îmi vine să plâng.
Doar atât am rămas, o vuire şi-atat. Şi plămânii de-atâta strigare se rup. Bună seara frumos, bună seara urât! Ca un fum de ţigară mi-e sufletu-n trup.

A. Păunescu

Doi Îngeri…🧚🧚‍♀️

Doi îngeri stăteau în cer şi unul din ei se odihnea mereu, foarte rar părăsea locul care le era hărăzit, iar celălalt călătorea constant între Dumnezeu şi oameni.
Îngerul care stătea tot timpul l-a întrebat pe celălalt:
– De ce zbori tot timpul între oameni şi Dumnezeu şi nu stai deloc să te odihneşti?
– Eu duc mesaje de la oameni la Dumnezeu, acele mesaje care încep cu: “ DOAMNE DUMNEZEULE, AJUTĂ-MĂ TE ROG …” Dar de ce tu te odihneşti atât de mult?
– Şi eu duc mesaje de la oameni la Dumnezeu, dar acele mesaje care încep cu…” ÎȚI MULȚUMESC DOAMNE ”.🙏

Și Ne Iubim…?

Și ne iubim c-o patimă nebună,
Trăind, mereu, același început,
Te-alung din gândul meu, apoi te caut,
Strigându-ne atunci când ne-am pierdut.

Mi-e cald … mi-e frig … mi-e bine … iar mă doare,
Ne biciuim cu vorbe … mint … mă minți …
Pierduți, apoi, într-o îmbrățișare
Ne regăsim, ca doi copii cuminți.

Și iar te-alung … și iar te chem … O, Doamne!
De s-ar sfârși odată acest chin,
Să nu mai simt, sărutului tău, gustul,
Care nu e nici miere, nici venin.

Ca un blestem mi-ai apărut în viață,
Iar eu nu am putut să mă ascund,
De-aș fi avut de-ales să beau otravă,
Aș fi băut paharul pân* la fund.

Plâng nopți în șir că nu-mi găsesc puterea,
Nici să renunț, nici iadului să-i cer,
Ștergându-ți, pe vecie, datoria,
Să nu mi te mai țină prizonier …

Și, cum să fac? Învață-mă, Tu, Doamne!
Doar Tu le știi, pe toate, cel mai bine ! …
Când, să renunț, ar însemna să-mi lepăd
O jumătate-a inimii din mine…