Etichetă: citești

Dragostea Nu Se Naște Adevărata, Ea Devine Adevărată, Dacă Tu Alegi Să O Crești!✍️

Da, știu, e nevoie de puțin efort pentru a ajunge la dragostea adevărată. Dar cum o relație presupune doi oameni, nu poate numai unul dintre ei să aleagă să crească dragostea. E ceva ce trebuie să facă amândoi. Și se pune o întrebare (sau se iscă mai multe): cum știi că omul cu care vrei să încerci să crești iubirea, e omul potrivit? Scrie pe fruntea lui, în palme sau în ochi? Probabil că da și probabil că e nevoie să știi să “citești”.
Oare e adevărat ce spune o melodie din zilele noastre : “Do we search for soulmates all our life?”
Unii sunt norocoși, nu trebuie să caute prea mult. Se cunosc, se iubesc acum și restul vieții lor. Alții tot caută. Poate pentru că nu știu exact ce vor, poate pentru că nu sunt dispuși să facă anumite compromisuri, poate că nu știu să accepte defectele partenerului și poate nici chiar pe ale lor. Sau poate pentru că pur și simplu dau peste oameni care la rândul lor nu sunt dispuși să se implice așa cum trebuie într-o relație, care înainte de a se cunoaște, înțelege și acceptă partenerul, nu se cunosc, înțeleg și acceptă ei însuși.
Nu sunt în măsură să dau rețete pentru relații perfecte, nici nu cred că există. Nu sunt în măsură să judec sau să critic pe unii sau pe alții care sunt în cine știe ce relații. Dar sunt în măsură să-mi doresc un om care să vrea să crească dragostea împreună cu mine! Și să fiu și eu un om cu care cineva să-și dorească să facă acest lucru! Poate chiar am găsit acea persoană. Sau poate mai am de căutat și de așteptat. Răspunsul se află în sufletul meu cu siguranță! Rămâne să-mi dedic un pic de timp pentru a-l asculta!