Mă uit la filme de Crăciun
Și mă revăd copil de școală
Când mă veghea un înger bun
Cu aripi mici, de poleială.

Singur acasă eu n-am fost,
Frați și surori aveam o droaie,
Atunci vedeam al vremii rost:
Ninsoarea se năștea din ploaie.

Priveam pe geam, cu ochii mari
La oameni, păsări, animale,
Geamgii și iaurgii, coșari,
Eroi ai vechii mahalale…

În sfânta seară de Ajun
Împodobeam, cu toții, bradul,
Ce forfotă! Ce dans nebun!
În lumi de basm treceam noi vadul.

Iată Palatul de Cleștar,
Regina Nopții, Spiridușii
Și Moș Crăciun, cu pasul rar,
Impunător, în pragul ușii.

Ne cerceta, sfătos, pe toți,
Ce pozne am făcut la școală,
Iar barba lui, de șapte coți
Mustea a vâsc și portocală.

Eu l-am văzut cu-adevărat,
Azi știu, doar el putea să fie!
În strai de purpură, bogat,
Îl văd ca pe-o icoană vie!

Părinții nu m-au păcălit,
Nici vreun actor, plătit cu ora…
Ah, Moș Crăciun, unde-ai fugit?
Ne-ai fost prieten tuturora!

Erai atât de bun cu noi
Și ne-ai făcut atâta bine
La câțiva ani după război
Aveam nevoie, toți, de tine.

Azi, lumea s-a sălbăticit
Nu mai veni, că te omoară,
Nu mai e, Doamne, de trăit
În amărâta noastră țară.

Te tâlhăresc cât ai clipi,
Îți fură sacul din spinare

Și renii tăi îi vor prăji
Chiar ziua în amiaza mare.

Ce junglă! Ce pustiu bolnav!
Ce imn: “Distruge-te, române!”
Rămâi în Nordul scandinav,
Noi nu te merităm, bătrâne.

Nu vezi că Însuși Dumnezeu
De mult nu ne mai bagă-n seamă?
Acest popor a dat de greu,
Trăiește zilnic câte-o dramă.

Apocalipsa a-nceput
De-aici, din scumpa Românie…
Eu, Moș Crăciune, te salut…
Adio, tu, popor pierdut
Și dulcea mea copilărie…

Corneliu Vadim Tudor