În urma celor întâmplate în zilele de sărbătoare, m-am întristat să constat răutatea, neînțelegerea și ipocrizia unor preoți. Credința mea nu stă în a mă împinge să pot ajunge la biserică, să aud înjurături, pe cuviosul comparând anul 89 cu ce este acum.
Așa o blândețe izvorâtă dintr-un chip de icoană… nu am! Și nici nu sunt de o asemenea pioșenie încât să transpir apă sfințită. Așadar, informez sfinții și îngerii rafinați care, absolut întâmplător, s-au rătăcit pe calea mea, că nu mă căiesc pentru vorbele și părerile mele de multe ori neortodoxe și că impresiile lor îmi cauzează o gravă durere de moț de bască.😜Cert. Nu știu să mă comport la vârsta mea!🙃 Cum aș putea să știu? N-am mai avut niciodată atâția ani!…😉 Știți vârsta aia parșivă, la care ești prea bătrân ca să fii tânăr și prea tânăr ca să fii bătrân? Creierul meu a trecut de la: …poate n-ar trebui să zic asta, la…da ce pana mea …ia să zic, să văd ce o să fie!👿 Mi-am acceptat demult toate defectele, toate eșecurile, ca să nu se mai chinuie nimeni să facă săpături. Nici de ispite nu mă mai feresc. De ceva vreme fug ele de mine ca dracul de tămâie. Într-o zi voi avea 99 de ani🤣, aceleași gânduri colorate și un vocabular mult mai spurcat. Va fi bestial! Și…da, bine a zis cine a zis că orice cal ajunge gloabă și orice miss ajunge babă. Dar, nu renunț!😜 N-am fost copilul minune, dar am intima convingere că voi fi o babă fenomenală și promit că într-o zi voi fi și cuminte și superbă, ca… exponat, vreau să zic, asta dacă mă veți vedea împăiată la muzeu!🙃

Iartă-mă, dacă ți-e vrerea,
De nu, fă ce vrei cu mine!
Sunt un simplu om ce n-are
Însușirile divine.
Trec prin timp spre a cunoaște
Rostul existenței mele
Și, cu voie fără voie,
Fac mai bune sau mai rele.
Pe cărarea înfundată
Mersul mi-e greoi, vezi bine,
Mă ridic de mă împiedic,
Cu încredere în Tine!
Cred că fiecare lucru
Are-n lume rostul său,
Multe nu le pot pricepe
Sau le înțeleg mai greu.
Toate câte-n tolba vieții
Mi le-ai pus, le-am acceptat,
Nu m-am răzvrătit, știi bine!
Nu m-am plâns, n-am întrebat,
Însă de mi-ai dat în viață
Să mă chinui peste poate
Dă-mi, Te rog, atunci putere
Să le pot răzbi pe toate.
Lasă-mi inimii credința,
Dă-mi curaj nestăvilit,
Ca s-aducă alinare
Sufletului chinuit.
Iar în clipa cea din urmă
Când din ghem s-o rupe ața,
Să-mi închei fără regrete
Socotelile cu viața.