Etichetă: mișcare

Bine v-am găsit! Zina-Ina ??

O mică descriere despre mine, asta așa… ca să știți și voi… O să vă povestesc câte ceva despre mine. Ce cred, ce simt și ceea ce sunt.
Mă numesc Zina, părinți mă alinta Ina, era mai ușor pentru ei și fratele meu. Nu sunt nici tânără, nici bătrână, ceva trecut de 50… Școală multă…nu am, ceva mai sărit de 7 clase și ceva peste timp… Mi-a luat ceva timp până ce am acceptat invitația Elenei. Nu de rușine, doar că în ultimul timp m-am închis în mine, de azi deschid ușa. Puține persoane mă cunosc cu adevărat, de ce? Nu prea am încredere în oameni, nu sunt nici o fire simplă și nici ușor de înțeles, ce să fac?! Așa m-a făcut mama! În plus, sunt o fire complicată, contradictorie, dar…, apreciez oamenii care mă înțeleg, sau încearcă să mă înțeleagă și nu se grăbesc să mă judece. Am zile în care doresc să stau cât mai mult în pat, îmi aduce o mare satisfacție, dar și zile când mă pun în mișcare și la sfârșit de zi când trag linie, mă uimesc singură de câte am reușit să fac. Uneori sunt momente când devin egoistă, mă gândesc doar la mine, dar…acest lucru m-a scutit de câteva suferințe la momentul potrivit, dar…poate că m-a și dezavantajat în timp. Un singur lucru mă înspăimântă foarte tare, ideea de a fi neputincioasă, o situație, un moment în care nu aș putea face nimic pentru a-l schimba. Deseori realitatea te ajunge din urmă și îți arată cât de mic ești, deoarece de multe ori nu este vorba de voință. Uneori, oricât de mult ai vrea să fie altfel, nu îți stă în putință să poți schimba acel ceva.
Și cred și nu cred în doi, cred și în prieteni, într-adevăr foarte puțini, deși până și prietenia a devenit un lucru relativ, nu-ți ajunge o viață pentru a cunoaște un om cu adevărat. Apreciez oamenii frumoși la suflet. Oamenii dacă vor, pot fi buni! Am întâlnit și astfel de oameni care dăruiesc pur și simplu, fără să aștepte ceva în schimb. Sunt ființa care iubește fără să fie geloasă, pentru unii oameni asta e un paradox, pentru că în mod greșit, în prezent, iubirea e asociată cu gelozia și invers. Fals, fals. Am avut o experiență destul de ciudată, dar extrem de educativă, alături de un om extrem de gelos care m-a făcut să văd lucrurile diferit, să vreau să nu intru și eu în categoria femeilor care controlează obsesiv telefoanele, buzunarele și căsuțele de email ale partenerilor lor așteptând să găsească ceva. Îmi place să cred că am ajuns în punctul în care îmi pot da seama că ceva nu este în regulă din atitudinea omului de lângă mine. Mi se pare mai simplu și mai puțin extenuant. Prima variantă e o pierdere inutilă de timp și de energie. Iubesc viața, fac ceea ce îmi place, dansez, citesc, ascult muzică, toate genurile ce îmi sună bine la ureche, ador romantismul, dar nu dus la extrem. Ador îmbrățișările și sărutul pe frunte! În schimb, nu suport oamenii aroganți, cei ce se cred superiori, deși intelectual sau spiritual, nu sunt. Nu suport agresivitatea, nu suport să fiu tratată ca pe un obiect, urăsc să mi se impună lucruri neadevărate. Cel mai important în viață, este să fiu împăcată eu cu mine, să fiu conștientă de lipsuri și să încerc să le acopăr, indiferent de situație. Dumnezeu ne scoate în cale oameni care să ne ghideze în momente cheie din viața noastră, iar de multe ori, târziu, ne dăm seama care a fost scopul acelui om în momentul respectiv. Totuși, iubirea ne face puternici și… vulnerabili.
Mulțumiri Elenei pentru că mi-a da ocazia, curajul și îmi este alături așa cum sunt eu, cu bune, cu rele…
Până mai ieri, nu am avut telefon performant, nici internet, acum stau împreună cu ea atât cât va mai sta ea aici, apoi o să comunicăm de la distanță, pentru că eu mai am de muncă.

Inima În Continuă Mișcare ?

 

Oare voi putea trăi să pot simți fericirea măcar odată?… Inima mea este în mișcare mereu pentru tine, însă tu nu vezi… uneori crezi că sunt departe de tine, iar eu sunt atât de aproape!!! Îmi doresc de la Viață… Pace sufletească și un semn bun din Bolta Cerească…
Uneori mă gândesc la unele cuvinte ce sunt rostite fără gândire… sau poate cu ură din partea iubiri și aici iară nu înțeleg de ce în iubire există și ură… cum putem scoate cuvinte grele și cuvinte de iubire în același timp? La mine iubirea nu urăște, nu bârfește, nu scoate cuvinte grele, deci iubesc sau…? Cineva spunea că e normal uneori să mai spui și ce nu trebuie…și asta pentru că îți pasă și că iubești… să fie așa? Nu cred. Iubirea tace, iubirea suferă și se schimbă de dragul iubiri pentru a putea atinge fericirea. Ca să fiu fericită am nevoie să pot atinge fericirea și pentru asta am nevoie de susținere, simțul iubiri și al împliniri…abia atunci pot spune ca am atins fericirea. Dar… sunt cuvinte… fie ale mele fie ale tale fie ale altora… sunt cuvinte așternute într-o carte sau spuse în direct, rostite la întâmplare, cuvinte blestemate, sunt doar cuvinte… așa că eu prefer Fapte! O să mă întrebați:- Dacă n-ar fi existat cuvinte? Cum am comunica? Ce am auzi?… Ei bine, ar fi doar Pace!